Anunț

Adună
Nici un anunț încă.

BMW Seria 1 facelift 2015

Adună
X
 
  • Filtrează
  • Ora
  • Arată
Curăță tot
postări noi

  • BMW Seria 1 facelift 2015



    A doua generație a hatchback-ului compact premium BMW Seria 1 a primit un facelift consistent care aduce modificări stilistice la exterior și îmbunătățiri tehnologice la interior.
    Cea mai mare schimbare se vede în spate, unde stopurile compacte prezente atât pe prima generație, cât și pe a doua generație fără facelift au fost înlocuite cu blocuri optice care se continuă pe hayonul portbagajului.
    În partea frontală, blocurile optice au fost modificate pentru a lăsa în urmă forma triunghiulară controversată și seamănă acum mai mult cu cele de pe fratele coupe Seria 2. Odată cu schimbarea designului, farurile sunt acum disponibile în standard cu lumini de zi cu LED, iar pe lista de opționale se află un sistem de iluminat full LED.

    Îmbunătățirile continuă în interior, unde BMW Seria 1 primește acum, în echipare standard, un sistem de aer condiționat automat cu o singură zonă, senzor de ploaie, indicator de presiune în roți și sistem multimedia BMW Radio Professional cu display de 6,5 inci și controller iDrive. Opțional, se poate alege sistemul Navigation Professional care vine cu un ecran de 8,8 inci și un touchpad pe care poți scrie litere sau cifre.
    Tot pe lista de opționale se află și sistemul de cruise control automat ghidat prin radar cu funcție de oprire și repornire de pe loc, precum și cu cea mai nouă generație a sistemului de parcare automată, care poate acum să ghideze mașina atât în manevrele de parcare laterală, cât și în cele de garare.

    Gama de motorizări a fost și ea reîmprospătată, clienții având la dispoziție cele mai noi propulsoare cu trei și patru cilindri din grupul BMW. Astfel, există cinci variante diesel și cinci pe benzină, iar puterea este transmisă către puntea din spate, la fel ca oricând (cu excepția versiunilor cu tracțiune integrală xDrive).

    Iată gama diesel:

    BMW 116d EfficientDynamics Edition: motor de 1,5 litri cu trei cilindri care dezvoltă 116 CP și 270 Nm și are un consum mediu teoretic cuprins între 3,4 și 3,8 l/100 km. Accelerația de la zero până la 100 km/h durează 10,4 secunde, iar viteza maximă este de 195 km/h. Totodată nivelul emisiilor de dioxid de carbon este între 89 și 101 g/km.
    BMW 116d: același motor ca varianta EfficientDynamics, însă fără toate îmbunătățirile aerodinamice gândite pentru a reduce consumul de combustibil. Astfel, sprintul 0-100 km/h are nevoie de 10,3 secunde, viteza maximă este de 200 km/h, iar consumul mediu e între 3,6 și 4,1 l/100 km.
    BMW 118d: propulsor de 2,0 litri cu patru cilindri în linie care dezvoltă 150 CP și 320 Nm. Sprintul de la zero până la 100 km/h durează 8,3 secunde (8,1 secunde cu cutia automată cu opt trepte), viteza maximă este de 212 km/h și consumul e între 3,8 și 4,3 l/100 km. Această motorizare este disponibilă și împreună cu sistemul de tracțiune integrală xDrive.
    BMW 120d: diesel de 2,0 litri cu patru cilindri în linie care produce 190 CP și 400 Nm, sprint 0-100 km/h în 7,1 secunde (7,0 secunde cu cutia automată), viteză maximă de 228 km/h și un consum între 3,9 și 4,5 l/100 km. Și această variantă poate fi comandată împreună cu xDrive.
    BMW 125d: propulsor de 2,0 litri cu patru cilindri în linie, 224 CP, 450 Nm, 0-100 km/h în 6,3 secunde și o viteză maximă de 240 km/h. Consumul e între 4,3 și 4,6 l/100 km.

    BMW Seria 1 facelift, motorizări pe benzină:

    BMW 116i: motor de 1,5 litri cu trei cilindri, putere maximă de 109 CP și cuplu maxim de 180 Nm. Accelerație 0-100 km/h în 10,9 secunde, viteză maximă de 195 km/h și consum între 5,0 și 5,4 l/100 km.
    BMW 118i: motor de 1,6 litri cu patru cilindri în linie, 136 CP, 220 Nm, sprint 0-100 km/h în 8,5 secunde (8,7 cu cutia automată), viteză maximă de 210 km/h și consum de 5,4-5,7 l/100 km.
    BMW 120i: propulsor de 1,6 litri cu 177 CP și 250 Nm, accelerație 0-100 km/h în 7,4 secunde (7,2 secunde cu automată) și viteză maximă de 225 km/h (222 km/h cu cutie automată). Consumul teoretic e între 5,7 și 6,0 l/100 km.
    BMW 125i: 2,0 litri, 218 CP, 310 Nm, 0-100 km/h în 6,4 secunde (6,2 secunde cu automată), viteză maximă de 245 km/h (243 km/h cu automată) și consum între 6,6 și 6,7 l/100 km.
    BMW M135i: motor de 3,0 litri cu 326 CP și 450 Nm (cu 6 CP mai mult decât înainte de facelift), sprint de la zero până la 100 km/h în 5,1 secunde (4,9 secunde cu automată) și o viteză maximă de 250 km/h (limitată electronic). Consumul e de 8,0 l/100 km cu cutia manuală și de 7,5 l/100 km cu cutia automată cu opt trepte, iar pe lista de opționale se află și sistemul de tracțiune integrală xDrive.

    Există patru pachete de personalizare – Advantage, Sport Line, Urban Line și M Sport – precum și dotări opționale ca suspensia adaptivă M Sport, direcția sport variabilă și frânele M Sport.

    http://youtu.be/LEL0B-rMQu8

    Sursa: Promotor.ro
Procesare...
X